Atunci când călătorești prin lume, ai nevoie de o hartă turistică. Când călătorești pe tărâmul finanțelor, ai nevoie de o altfel de hartă - ai nevoie de un set de informații relevante pentru tine în fiecare stagiu al procesului personal de luare a deciziilor financiare.

Schimbarea personală, socială și a condițiilor economice presupune ca fiecare individ să-și completeze încontinuu cunoștințele financiare.

Deși m-am considerat mai mereu o persoană responsabilă financiar, în 2015-2016, când am creat primele variante ale programului SEIF am avut surpriza să redescopăr anumite aspecte financiare la care nu m-am gândit foarte amănunțit până atunci. De fapt, erau chestiuni atât de „de bun simț” încât mă simt rușinată și acum că am început să le implementez în viața mea abia cu 6 ani în urmă. Dar mi-a prins super bine!