Alegând un număr de pe scala de referință, evaluați-vă percepția referitoare la nivelul propriu de responsabilitate în ceea ce privește finanțele personale.
1 = cel mai puțin responsabil | 10 = cel mai mult responsabil
Care sunt cele mai importante numere pentru voi și de ce?
Ca să fii bogat este suficient să ai un venit mare?
Tu în care etapă te afli din punct de vedere fiziologic? Dar financiar?
Investiția în cunoaştere aduce cea mai bună dobândă.
Benjamin Franklin
Copil fiind, pe măsură ce crești, obții o educație și-ți dezvolți competențele care te vor ajuta să reușești în carieră.
Astfel, tu devii proprietarul unui activ critic, capitalul tău uman.
Acesta va fi potențialul de o viață al câștigurilor tale.
Cât de mult din acest capital uman vei putea să transformi în capital financiar depinde de mai multe lucruri.
De cât de mult câștigi, de cât de mult cheltuiești, de alegerile tale și de cum îți planifici și te descurci cu taxele, cu inflația sau deflația - toate acestea vor influența cât de mult capital uman vei transforma în capital financiar.